Bine aţi venit pe la noi! MÂNDRA CHIC este un atelier-şezătoare / intreprindere socială, în cadrul Muzeului de Pânze şi Poveşti (Mândra/ Ţara Făgăraşului) în care creăm zestre contemporană românească.

luni

Carti postale cu povesti, in Stoc




O serie de carti postale care au pe spate cateva povesti inspirate de spiritul romanesc. 
Un proiect semnat de Alina Zară

Cum comanzi? 
Scrie email la contact@tarafagarasului.eu (specifica ce carti postale doresti, adresa de livrare, persoana de contact, numar de telefon si datele de facturare ) / Livrăm peste tot în lume cu Poșta Română sau curierul rapid / Coletul pleacă din atelier a doua sau a treia zi lucratoare, după definitivarea fermă a comenzii! Plata ramburs la primirea coletului. Pret carte postala 5 lei plus taxele postale de livrare


Carte postala cu Poveste 1 

 Fugi iute cu gândul în vârful dealului, ca să mai cuprinzi o dată satul copilăriei. Îţi pocnesc urechile de frig, atât de proaspătă e amintirea! Auzi până şi chiotele copiilor de pe dealul dinspre biserică, atunci când îşi dau drumul cu sania de lemn pe derdeluşul care se înclină lin spre grădina lui 'Nea Vasile, unde nu mai e de mult niciun gard, pentru ca cei mici să nu-şi oprească, prea brusc, zburarea. Auzi şi lătratul câinilor din vecini, cu stăpân şi bătătură în subordine. Ţi-aminteşti parcă şi toaca bătând, apoi cum se înserează şi se pornesc colindele să umple uliţele... Dacă strângi pleoapele mai bine, simţi izul merelor coapte pe care le punea bunica pe sobă, al zăpezii îngheţate în lâna din care a croşetat mama pantalonii gri-petrol, al cozonacului cu nucă şi al veşniciei! Apoi se face brusc linişte, cald şi miroase a brad! De sărbători ne întoarcem întodeauna acasă! Măcar în gând...   (text Alina Zară. Foto: Marius Blană)


------------------------------

Carte postala cu Poveste 2 
Moş Crăciun este de fapt un înger! Se deghizează perfect şi nu arată la fel nicăieri în lume... În povestea de pe meleagurile noastre, are un rând de aripi şi 3 costume: unul de băieţel sfios, unul de bunică generoasă cu fotă înflorată şi unul de fetiţă cu ie românească. Dumnezeu a umplut lumea încă de la început cu îngeri! Moş Crăciun e un soi de lider de grup. Cel mai popular şi mai vizibil! Cei mai mulţi îngeri nici măcar nu îşi dau seama câtă bucurie şi lumină sunt în stare să aducă şi, chiar dacă umblă cu aripile deschise, habar n-au că sunt îngeri şi că pot zbura!  Unora ar fi cazul să le mai atragem atenţia asupra acestui lucru. Cu dragoste. Cu multă dragoste: „Băi, eşti un... înger!"   (text: Alina Zară. Desen: Sabrina Socea, 9 ani) 

----------------------

Carte postala cu Poveste 3 
Mi-aduc aminte de mâinile bunicii! Nu se odihneau niciodată, decât duminica, în poala şurţului cu flori, la biserică! În rest: frământau pământul din grădină ori aluatul de pâine, suceau fusul, împingeau suveica printre iţele războiului de ţesut, spălau rufele la râu, scriau portative cu modele şi simboluri străvechi de pe pânze, dichiseau dantela de casă, trăgeau de coada greblei la fân, îmi dădeau bani din poşeta ei de oraş maronie, cărau trăistuţa cu mâncare la oamenii care lucrau în câmp, încheiau nasturii iei de sărbătoare, aduceau bunătăţi, mulgeau vaca, aruncau grăunţe păsărilor din ogradă şi se închinau după rugăciune. Când s-a prăpădit, vecinele i-au cântat cu amar: „Lasă-ne mânuţele, să facă trebuţele. Şi le-om pune în fereastră, că-i păcat să putrezească!" Dar, mai presus de toate, îmi aduc aminte cum ştiau să mângâie, mirosind a busuioc! Şi asta este, probabil, cea mai duioasă amintire din lume... (text: Alina Zară. Foto: Mihai Sin)

---------------------------------------

Carte postala cu Poveste 4 
Toată viaţa s-au ţinut de mână şi, vreme de mai bine de 50 de ani, Tătucu i-a adus Mamei Ieta, în fiecare zi, câte un bucheţel cu flori de câmp, pe care ea le punea în acelaşi pahar vechi, primit în dar la nunta lor! Uneori o mai cadorisea şi cu câte un batic, turtă dulce sau odicolon de la târg! Femeia avea grijă de el ca de ochii din cap! Tătucu s-a prăpădit într-o zi frumoasă, aşteptând să se întoarcă un nepot de la oraş. Îi dădea bani la fiecare pensie ca să îi cumpere, măcar o dată pe săptămână, flori. Să aibă pentru femeia lui, acum când nu se mai putea urca pe dealuri! După asta, Mama Ieta a plecat în Canada, la copii. Casa era prea goală fără omul ei! A luat cu ea şi paharul vechi, în care a pus toată viaţa flori de câmp şi l-a transformat în candelă... (text: Alina Zară. Foto: Marius Blană)

 Carte postala cu Poveste 5 

 Măriuca s-a împrietenit într-o zi cu un înger! Se jucau împreună, mâncau, dormeau, citeau, ascultau poveştile bunicului, se dădeau în leagăn, se ţineau de mână, îşi împleteau părul, alergau după fluturi, se ascundeau de ploaie, râdeau în hohote şi inventau cântecele. Duminica dimineaţa, însă, îngerul dispărea! Îşi punea o pereche de aripi strălucitoare şi pleca la Liturghie. Maria voia să mergă şi ea, dar nu avea aripi să zboare odată cu el! Degeaba i-au pregătit părinţii cele mai diafane rochiţe, i-au făcut aripi din pene de gâscă, i-au luat pantofiori fermecaţi sau caleaşcă să o ducă la biserică... Vreme de 6 ani, fetiţa şi-a tot căutat aripile în zadar! Până într-o sâmbătă seara, când trăgeau clopotele la biserică a sărbătoare, iar Măriuca se juca prin pod. O îngeriţă bătrână, din neamul îngeraşului ei, i-a pus mâinile la ochi şi a deschis o ladă de zestre veche, din care ieşea o lumină orbitoare! Când aceasta s-a mai domolit, i-a arătat fetiţei ce era înăuntru. A doua zi dimineaţa, micuţa s-a trezit prima şi a aşteptat cuminte, în curte, pe scăunelul ei albastru, să plece la biserică. Îşi găsise aripile! Din uşa podului, îngeriţa privea fericită cum Măriuca alerga spre Liturghie în costumul popular în care se îmbrăcase şi bătrâna, la începuturile lumii, când a mers prima dată la împărtăşit! (text: Alina Zară. Foto: Adrian Petrişor) 

--------------------------------

Carte postala cu Poveste 6


 Bunicul îmi zicea mereu: „Să le spui prietenilor tăi povestea celor care nu au omorât în viaţa lor nici măcar o muscă, dar care au degerat prin închisorile comuniste, vinovaţi doar de credinţă în Dumnezeu, în demnitate şi în bine, numai când o să fie frig afară de să crape pietrele. La poartă, în ger! Şi să te uiţi în ochii lor! Pune-i să îşi închipuie cum şuieră viforul prin fereastra fără geam din celulă, cât de mică e bucăţica de pâine şi cât de dure torturile. Nimeni dintre ai noştri, ăia pe care îi trecem duminica pe pomelnic, nu şi-a urât sau blestemat duşmanul, nu şi-a tradat neamul şi pe ai lui, iar duhul bun nu i-a părăsit niciodată. Şi apoi întreabă-i pe prietenii tăi dacă nu le vine să se plece în genunchi când trece pe lângă ei un „moş” dintre cei care au supravieţuit urgiei ăsteia! Nu te năcăji dacă nu se pleacă şi, mai mult, deseori scuipă în urma moşilor ăstora! Poate nu le-a fost, încă, suficient de frig ca să înteleagă..." (text : Alina Zară. Foto: Marius Blană)

-------------------------------------


Carte postala cu Poveste 7



Într-o noapte s-a terminat firul de lână din suveică! Bătrâna s-a ridicat de la război, şi-a spus rugăciunea şi s-a pus să doarmă! Nu s-a mai trezit niciodată. Prietenele ei au plâns-o câteva zile, apoi una dintre ele s-a luminat brusc: „Fetelor, Măria o plecat să îmbrace Raiul cu ţesături de-ale noastre!”  Câteva săptămâni mai târziu, alta se pregătea de ducă. Suratele stăteau înlăcrimate la căpătâiul ei: „Nu mai plângeţi, tu! Mă duc să-i duc Măriei nişte ştergare cu rujuliţe, ca să gătim Cerul. Auzi, Veto... când vii, să iei şi tu câteva chindeauă cu dantele d'elea de-ale tale, că degeaba le ţii la naftalină în ladă; aici nu ţi le mai preţuieşte nimeni şi ţi le mâncă moliile!” Veta îi zâmbeşte printre lacrimi: „Grăbeşte-te, soro, că, dacă mai stai mult, te prinde noru-ta din urmă şi umple Raiul de plastice!” S-au dus toate, pe rând! Au umplut lumea cealaltă cu frumuseţi fără seamăn, în timp ce asta aproape s-a golit de ele. Din când în când ne mai trimit şi nouă câte un model. Pe care ar trebui să îl facem icoană! (text: Alina Zară. Foto: Marius Blană)

Carte postala cu Poveste 8


 Prin părţile noastre, masa-i sfântă! Erau vremuri în care nu se afla gospădărie fără pod în care atârnau slănina şi cârnaţii, casă fără o putină cu brânză, chimniţă fără murături, curte făr’ un cuptor de pită, grădină fără ceapă roşie şi gazdă făr’ un pahar de rachiu pregătit pentru oaspeţi. Acum, dacă ne bucură musafirii, încă le punem dinainte aceleaşi merinde. Pe lângă ele, o ulcică cu lapte proaspăt muls şi-o scovardă cu gem, iar iarna, nelipsitele mere coapte şi cozonac de casă. Cine vrea să cunoască lumea asta parcă din poveşti, să treacă pragul unei case de pe la noi şi să se aşeze, în tihnă, la masă. Prin părţile noastre, totul  începe c-un „Tatăl Nostru" şi cu semnul crucii peste pita de casă. După aceea timpul se opreşte în loc, iar lumea se rostogoleşte domol, firesc, fără să se mai grăbească, hăituită, spre nicăieri. Pe la noi masa-i masă, aşa cum casa-i casă, neamu-i neam şi rânduiala rânduială! 
(text:Alina Zară. Foto: Mihai Sin)